Băsescu, „mogulul” lui Ponta

Băsescu, „mogulul lui Ponta
Publicat: 27/06/2012, 17:18
Actualizat: 29/07/2014, 21:18

România nu-i mai încape, unul dintre ei trebuie să părăsească scena și să-și lingă rănile într-un cotlon. Victor Ponta este categoric în această privință. „Amândoi nu putem să rămânem!”, declară el, adăugând că va lua, împreună cu USL, o decizie, cât de curând, în privința lui Traian Băsescu. Cum confruntarea dintre președinte și premier, exponenții celor mai active și influente centre de putere, a atins cote paroxistice și îl incomodează pe cel din urmă în exercițiul guvernării, e lesne de anticipat că USL va propune suspendarea șefului statului, mai ales că, din punct de vedere juridic, și-a defrișat terenul. A rămas de pregătit psihologic populația, dar prim-ministrul Ponta lucrează, deja, la terapie.
„Am încercat calea europeană, […] aceea în care accepți colaborarea instituțiilor. Ce am primit in schimb? Sabotaj, lovituri sub centură, blocaj total. În timp ce toată Europa e în criză, noi suntem blocați în orice acțiune a Guvernului și parlamentară , noi suntem blocați de un președinte care nu a acceptat, cum nu a acceptat nici altul în 1989, să cedeze puterea”, a declarat premierul, marți seara, la Antena 3. Discursul acesta seamănă cu cel al lui Traian Băsescu, de acum doi-trei ani, când arunca vina pe moguli și Opoziție – pilonii „sistemului ticăloșit” -, pentru eșecul unora din politicile sale și pentru rateurile generate de nepăsarea și incompetența Cabinetului Boc. Aceștia, în viziunea președintelui, „săpau la rădăcina instituțiilor statului”, destabilizându-le și punând în pericol siguranța națională. Asemenea șefului statului, Victor Ponta se plânge de „sabotaj” și minte cu aceeași seninătate. De pildă, afirmația „noi suntem blocați în orice acțiune a Guvernului și parlamentară” este complet falsă. Președintele nu are suficiente pârghii ca să împiedice măsurile guvernamentale, putând doar respinge numirea unor minștri și retrimite Parlamentului legile sau ordonanțele față de care are obiecții. Or, până acum, nu a făcut nici una, nici alta. Dl Ponta s-a blocat singur, numind persoane incompatibile cu funcția la Educație și Cultură, dar a epurat politic, fără opreliști, administrația, schimbând, dintr-o suflare toți prefecții, a trecut ICR din subordinea Președinției în cea a Parlamentului, a luat înapoi, de la autoritățile locale, banii alocați de fostul guvern, a anulat HG privind linia în limba maghiară la UMF Târgu Mureș și măsurile revanșarde ar putea continua. Nu l-a blocat nimeni pe dl Ponta în elaborarea unei legi de mare importanță pentru țară, numai că nu s-a apucat de niciuna, limitindu-se la hotărâri și ordonanțe de urgență. În Parlament, de asemenea, nu are cine să-i stea în cale, USL umflându-se continuu cu dezertori din PD-L. Noua majoritate a adoptat, în ultimele două săptămâni, două acte normative îndreptate împotriva președintelui: unul îl trimite pe premier la summitul de la Bruxelles, altul scoate hotărârile Parlamentului din pronunțarea CCR, nemaifiind nevoie de aviz constituțional pentru suspendarea șefului statului. Dacă dl Ponta i-ar cere, mâine, Parlamentului să-l declare nevinovat de plagiat și demn de a fi prim-ministru, iar pe Daniel Funeriu, cu doctoratul obținut la Strasburg, necalificat pentru funcția de consilier prezidențial, deoarece nu și-a echivalat BAC-ul, Legislativul n-ar avea nicio jenă în a se conforma.
Și-atunci, de ce se lamentează dl Ponta că nu mai suportă „războiul” pe care el însuși îl alimenteză, de ce se prezintă victimă, când are alură de călău? Fiindcă, asemenea inamicului său, Traian Băsescu îi ia pe cetățeni drept proști. Crede că, orice le-ar debita, vor înghiți fără reținere, fericiți să-și ronțăie bietele lor pensii și salarii reîntregite. Antipatia populară față de președinte îi insuflă un sentiment de siguranță și navighează pe creasta valului antiprezidențial cu convingerea că, orice ar face, e de neatins. Iar, când guvernul se împotmolește, are „mogulul” pregătit – Băsescu. Dacă îl suspendă, ce se face, că nu va mai găsi altul.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Retragere bani cash la ATM. Schimbare în premieră pentru cine scoate numerar de pe card
Ce se întâmplă cu concediile începând din 2025. Legea care clarifică toate situațiile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal